Fotbalistul echipei Sparta Praga, Nicolae Stanciu, a înscris un gol în meciul câştigat, duminică, pe teren propriu, cu scorulde 2-0, în faţa formaţiei Slovan Liberec, în etapa a XVII-a a campionatului Cehiei.
Stanciu, care a evoluat până în minutul 87, a marcat în minutul 5.
Al doilea gol a fost înscris de Kanga, în minutul 90+4, din penalti.
Celălalt român de la Sparta Praga, Bogdan Vătăjelu, a jucat până în minutul 78.
Sparta Praga ocupă locul patru în clasament, cu 31 de puncte, iar Slovan Liberec este pe cinci, cu 30 de puncte. Lider este Viktoria Plzen, cu 47 de puncte.




























