Sportiva Sorina Hulpan a obţinut, luni, medalia de bronz la total, la categoria 63 de kilograme, la Campionatul Mondial de haltere juniori I, de la Tokyo.
Sorina Hulpan s-a clasat pe locul 4 la smuls, cu 93 de kilograme, şi pe locul 5 la aruncat, cu 120 de kilograme, adunând astfel 213 kilograme, cu care a obţinut medalia de bronz la total, după chinezoaicele Ting Huang (239 kilograme) şi Xiaojing Zhou (236).
Pentru România este a doua medalie la CM de la Tokyo, după cea obţinută, duminică, tot bronz, la stilul aruncat, categoria 69 de kilograme, de Paul Dumitraşcu.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În competiţie au mai intrat sportivii tricolori Cristian Luca (56 kg) şi Robert Manea (62 kg).
La CM de la Tokyo participă 265 sportivi şi 50 de ţări.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.