Simona Halep spune că este într-o condiţie fizică mai bună decât la Indian Wells

Simona Halep spune că este într-o condiţie fizică mai bună decât la Indian Wells

Simona Halep, care va debuta în această săptămână la turneul de categorie Premier Mandatory Miami Open, a declarat că este într-o condiţie fizică mult mai bună decât la competiţia precedentă, de la Indian Wells.

"Ieri a fost prima mea zi pe banda de alergare după două luni. Pot să mă antrenez la internsitate, iar azi (n.r. - marţi) am jucat două ore fără durere. Sunt bucuroasă de asta şi sunt mult mai bine decât săptămâna trecută. Am învăţat că trebuie să-mi protejez corpul mai mult pentru a preveni accidentările şi fac anumite exerciţii pentru asta. Sunt deja sătulă de ele după ce a trebuit să le fac în fiecare zi, dar le continui. Este o rutină, iar rutina este greu să o menţii la nivelul acesta, dar mă ajută şi nu o să mă opresc", a declarat Halep, potrivit site-ului oficial al WTA.

Românca este mulţumită de condiţiile meteorologice din Florida: "Nu-mi mai amintesc debutul meu la Miami, poate acum cinci-şase ani. Îmi place vremea, e perfect aici. Îmi place să fiu aici, este un turneu mare. Toată lumea e aici, băieţi şi fete, e bine că e mixt. Mă bucur chiar mai mult de timpul petrecut la Miami deoarece sunt sănătoasă şi pot să joc. Încerc să dau totul în fiecare moment. Mă uit la meciuri când sunt în cameră şi nu am nimic de făcut, după ce îmi termin treaba pe teren. Îmi place să mă uit la tenis, dar nu pot să spun că mă implic prea mult, mă uit doar de amuzament."

În vârstă de 26 de ani, Halep este motivată de jucătoare ca Elena Vesnina, câştigătoarea de la Indian Wells, să-şi continue cariera şi după 30 de ani.

"Elena a jucat foarte bine, e o mare jucătoare. A câştigat turnee de Grand Slam la dublu. Are peste 30 de ani, aşa că jucătoarele cu această vârstă evoluează mult mai bine decât înainte. Deci am şi eu timp, nu? De anul trecut, am început să mă gândesc că am mult timp înainte, ceea ce mă face mai relaxată şi încerc să o iau uşor. La începutul carierei, îmi ziceam 28 de ani, anul trecut am zis 30. Acum mă gândesc mai mult la 32", a spus ea.

Halep şi-a reafirmat pasiunea pentru maşini, declarându-se încântată de parteneriatul pe care l-a încheiat cu Mercedes România: "Am pasiuni ciudate, îmi plac ceasurile şi maşinile. Poate este un pic ciudat, dar iubesc maşinile şi sunt bucuroasă de acest parteneriat."

Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 5 WTA, va evolua, probabil joi, cu japoneza Naomi Osaka, locul 49 WTA, în turul al doilea al Miami Open. La Indian Wells, Halep a fost eliminată în turul al treilea de franţuzoaica Kristina Mladenovic.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră