Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe jucătoarea Magdalena Rybarikova din Slovacia, locul 33 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Rogers Cup.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Simona Halep - Barbora Strycova, joi, după ora 21.30, în optimile de finală ale Rogers Cup

În faţa unui public numeros prezent pe arena centrală de la Aviva Centre din Toronto, în care s-au aflat mulţi români, jucătoarea din Constanţa a trebuit să muncească din greu pentru a "răpune" o adversară tenace, deşi scorul ar putea sugera o victorie mai facilă.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Halep a abordat meciul cu Rybarikova cu mai multă agresivitate decât de obicei. A condus ostilităţile cu responsabilitate, a făcut multe puncte direct câştigătoare, dar a şi greşit în acelaşi timp. Românca a căutat reverul jucătoarei slovace, a trimis mingea tare pe margini şi a făcut pasul către interiorul terenului ori de câte ori a avut ocazia, încercând să fie tot timpul în atac.

Rybarikova a răspuns cu o defensivă pe măsură, cu mult efort, cu o bună acoperire a terenului. Jucătoarea de 28 de ani a dat înălţime mingilor, a sâcâit-o pe rivală cu reverul slice şi a încercat să returneze tot.

A rezultat un meci echilibrat, cu ghemuri şi schimburi lungi de mingi, cu risipă de energie de ambele părţi. La început, cele două sportive şi-au fructificat serviciul până la 4-3, când Halep a reuşit un break, suficient pentru a-şi adjudeca setul I cu 6-3, după 43 de minute.

În setul secund, Rybarikova a jucat mai avântat, a avansat mai des la fileu, menţinându-şi aceeaşi disponiblitate la efort, în timp ce Halep a continuat să aplice planul agresiv şi să "bombardeze" terenul advers.

Tot Simona Halep a obţinut prima break-ul, la 1-1, însă Rybarikova a câştigat imediat pe serviciul româncei, pentru prima dată în acest meci. Deţinătoarea trofeului a răspuns cu un rebreak şi apoi a făcut 4-2. Sportiva din Slovacia nu a cedat şi a egalat după un ghem lung, câştigat la a cincea minge de break. Halep şi-a păstrat cumpătul, a reuşit rebreak-ul, a salvat o minge de 5-5 în ghemul următor şi a închis meciul, cu 6-4, după o oră şi 38 de minute de la start. 

Semifinalistă la Wimbledon în acest an, Rybarikova a intrat pe tabloul principal în Canada din postura de lucky loser. Ea a înlocuit-o pe americanca Madison Keys, locul 17 WTA, care s-a retras din cauza unei accidentări.

În faza următoare, Halep va evolua cu jucătoarea cehă Barbora Strycova, locul 26 WTA. Halep şi Strycova s-au întâlnit de patru ori până în prezent, sportiva română câştigând ultimele trei partide. Anul acesta, ele au jucat o dată, în optimi la Stuttgart, pe zgură, când Halep a câştigat cu 6-2, 6-3.

Calificarea în optimi este recompensată la Toronto cu un premiu de 28.000 de dolari şi cu 105 puncte WTA.

Halep este deţinătoarea trofeului la Rogers Cup, competiţie de categorie Premier 5, după ce a câştigat anul trecut finala de la Montreal, chiar în faţa lui Keys, scor 7-6 (2), 6-3. În 2015, la Toronto (cele două oraşe alternează la organizarea Rogers Cup), românca a fost finalistă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.