Simona Halep, locul 3 WTA, va evolua, marţi, de la ora 13.00, în turul al doilea al Miami Open, împotriva britanicei Johanna Konta, locul 41 WTA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partida este prima de pe arena centrală, Manolo Santana.

Scorul întâlnirilor directe este de 3-3, însă Halep a câştigat singura lor întâlnire pe zgură, la Mamaia, în 2017, în FedCup, scor 6-1, 6-3.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Tot marţi, nu înainte de ora 19.00, Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, va da piept, pe terenul 3, cu jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 22 WTA (1-0 pentru franţuzoaică în meciuile directe).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.