Simona Halep: Coco Vandeweghe a jucat mai bine decât mine, a servit mai bine şi de aceea meciul s-a încheiat astfel

Simona Halep: Coco Vandeweghe a jucat mai bine decât mine, a servit mai bine şi de aceea meciul s-a încheiat astfel

Simona Halep a declarat, vineri, după ce a fost eliminată în sferturi la Stuttgart, de Coco Vandeweghe, că americanca s-a impus deoarece a jucat mai bine şi a fost puternică pe tot parcursul confruntării.

“Coco a servit foarte bine şi după de a făcut break în primul set eu am picat puţin, nu simţeam ritmul, nu simţeam jocul, am ratat puţin cam mult. Ea a fost foarte puternică astăzi. Totul s-a petrecut foarte rapid. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar ştiu că a servit foarte bine, iar serviciul meu a fost puţin slab. Cheia a fost că ea a rămas puternică pe tot parcursul meciului şi de aceea a câştigat. A jucat mai bine decât mine, a servit mai bine şi de aceea meciul s-a încheiat astfel”, a spus Halep, adăugând că încă are dureri la picior şi că i-a fost greu să se mişte cum îşi dorea, şi din cauza terenului.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-4, 6-1, de jucătoarea americană Coco Vandeweghe, locul 16 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Stuttgart.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor