Echipa italiană Napoli a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-0, pe Atalanta Bergamo, într-un meci al etapei a 26-a din Serie A. Empoli, echipa lui Răzvan Marin, a fost învinsă pe teren propriu de Udinese, scor 1-0.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Napoli, liderul solitar din Serie A, a trecut prin ceva emoţii în meciul cu Atalanta. Gazdele au reuşit să deschidă scorul abia în minutul 60, prin Kvaratskhelia, pentru ca Amir Rrahmnani să îl majoreze la 2-0 în minutul 77. Napoli  este lider în clasament cu 68 de puncte, având cu 18 puncte mai mult decât ocupanta locului secund, Inter Milano.

Într-un alt meci disputat sâmbătă, Empoli, echipa unde evoluează mijlocaşul român Răzvan Marin, a pierdut pe teren propriu, cu 0-1, meciul disputat în compania formaţiei Udinese. Unicul gol al meciului a fost înscris de Rodrigo Becao, în minutul 54. Răzvan Marin a început partida ca titular la Empoli şi a fost înlocuit în minutul 72.

În clasament, Empoli ocupă poziţia a 14-a, cu 28 de puncte, iar Udinese este pe locul 9, având 35 de puncte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.