Echipa italiană Hellas Verona a dispus vineri seara, pe teren propriu, scor 2-1, de formaţia Venezia, în etapa a şaptea din Serie A.
Venezia a condus la Verona cu 1-0 chiar din minutul 2, după golul lui Oristanio. Gazdele au egalat repede, în minutul 9, prin Tengstedt, şi a trecut pe lângă gol un minut mai târziu, la ocazia aceluiaşi jucător. Verona a presat căutând golul victoriei, pe care l-a găsit abia în minutul 81, atunci când Joronen (Venezia) a marcat în propria poartă şi scorul final a fost Hellas Verona – Venezia 2-1.
Verona a adunat 9 puncte şi este pe locul 10 în Serie A, în vreme ce Venezia are doar 4 puncte, a ajuns la cinci înfrângeri stagionale şi este pe 19 în ierarhie.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.