Numeroşi fani ai echipei Lazio Roma s-au strâns, duminică, în apropierea Stadionului Olimpic, înaintea derbiului cu AS Roma, din Serie A, şi au avut gesturi şi scandări antisemite, menţionând-o şi pe Anne Frank.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Anne Frank este a Romei”, a spus unul dintre suporteri, în timp ce ceilalţi scandau, relatează presa italiană.

Aceste manifestări ale fanilor laziali vin la câteva luni după ce, în ianuarie, clubul la care este legitimat Ştefan Radu a fost amendat de federaţia italiană cu 50.000 de euro după ce Stadio Olimpico a fost împânzit de abţibilduri reprezentând-o pe Anne Frank în tricoul echipei AS Roma, la 22 octombrie 2017. Aceste gesturi antisemite aparţin fanilor din grupările ultras ale rivalei Lazio.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Treisprezece suporteri, identificaţi datorită camerelor de supraveghere, au fost interzişi atunci pe stadioane între cinci şi opt ani.

Anne Frank s-a născut în Germania, dar ea şi familia ei au fost nevoiţi să fugă în Olanda pentru a scăpa de nazişti. Ei au trăit în camere ascunse într-un imobil din Amsterdam, înainte de a fi descoperiţi de ocupanţii germani şi deportaţi în lagăre de concentrare. Anne Frank a murit, în februarie sau martie 1945, în lagărul de la Bergen-Belsen, la vârsta de 15 ani.

Jurnalul ei, despre viaţa în casa din Amsterdam, unde a stat doi ani, între 1942 şi 1944, este o piesă centrală a literaturii Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziştilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.