Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a anunţat,luni, că a primit agrementul de la Ministerul Dezvoltării, fiind confirmată încadrarea la categoria B de risc de incendiu a copertinei de la Arena Naţională, ceea ce înseamnă că stadionul poate fi deschis, fiind aşteptat doar avizul IGSU, care este o formalitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Edilul a scris, pe pagina sa de Facebook, că a primit agrementul din partea Ministerului Dezvoltării, în baza solicitării pe care a trimis-o însoţită de expertiza laboratorului din Italia privind încadrarea în categoria de risc seismic.

“Este confirmată încadrarea la categoria B de risc la incendiu, ceea ce înseamnă că acum putem intra în legalitate cu Arena Naţională. Mai aşteptăm avizul IGSU, dar acesta devine o formalitate în acest moment. Mă bucur că domnul viceprim-ministru, Vasile Dâncu, a înţeles, într-un final, că aceasta era calea legală de urmat, şi nu cea sugerată de aşa-zis experţi, care ne recomandau să udăm cu apă acoperişul şi să aducem mai multe forţe de ordine la stadion în ziua meciurilor. Nu, asta ar fi fost o ”cârpeală românească”, pe care IGSU n-ar fi putut să o accepte, în condiţiile legii”, susţine primarul Capitalei.

Răzvan Sava a mai aratătat că se bucuă că nu a fost necesară înlocuirea acoperişului, precizând că acest lucru “ar fi fost costisitor şi inutil”.

“Suntem pe drumul cel bun. Avem acum o Arenă Naţională modernă, clasificată după toate standardele europene, care poate fi deschisă evenimentelor sportive în condiţii de siguranţă”, a mai arătat Sava.

După anunţul făcut pe pagina s-a de Facebook, edilul a comunicat şi că la ora 14.00 va face declaraţii de presă, la sediul Primăriei Capitalei, despre redeschiderea Arenei Naţionale.

Anterior, surse oficiale au declarat, pentru News.ro, că pentru copertina Arenei Naţionale a fost dat avizul la comisia din cadrul Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcţii.

Vicepremierul Vasile Dâncu declara, duminică, la Pro TV, că problema Arenei Naţionale se va rezolva, iar cel mai probabil luni Primăria Capitalei va primi agrementul de funcţionare a stadionului.

”Dacă din 2011 până în 2016, primăria s-ar fi preocupat să aducă buletine de analiză, cum a depus acum, ar fi fost mult mai simplu. Ne-au adus, după un scandal mediatic, în 3 martie, de la un laborator din Italia care e superior celui ISU şi care spune că e de categoria B, deci se pot desfăşura merciuri. Probabil că luni, în cadrul şedinţei Comisiei, agrementul va fi oferit Primăriei şi deci se vor putea desfăşura meciuri în viitor pe Stadionul Naţional”, a declarat Dâncu, la emisiunea ”După 20 de ani” difuzată duminică de ProTV.

Vicepremierul a menţionat că existau toate condiţiile ca meciul România-Spania să se desfăşoare pe Arena Naţională.

”Legea prevede ca, în cazul în care nu există o autorizaţie de protecţie la incendii din partea ISU, să se ia măsuri suplimentare, să se facă un plan comun de măsuri între pompieri, Salvare, ISU şi toţi ceilalţi şi să se desfăşoare meciul în condiţiile acestea. Este legală această soluţie şi a avut loc până acum”, a mai spus Dâncu.

Viceprim-ministrul a mai subliniat că, împreună cu experţi din Primăria Generală şi cu pompieri, a fost realizat un plan comun de măsuri de protecţie, însă primarul general interimar, Răzvan Sava, nu a avut curaj să pună în practică acest plan.

”Odată cu spaima de după Colectiv, spaima care a cuprins administraţia din Bucureşti, primarul a interzis meciurile. Am făcut împreună cu primăria, experţii de la primărie, pompierii, deşi nu era în atribuţiile mele, un proiect pentru un plan comun de măsuri de protecţie şi până la urmă primarul nu a avut curajul sau a urmărit altceva şi nu a vrut să pună în practică acest plan pentru a se desfăşura meciul”, a mai spus Dâncu.

Arena Naţională, inaugurată în septembrie 2011 şi pe care s-a disputat, în mai 2012, finala Ligii Europa, a fost închisă la începutul lunii noiembrie 2015, după tragedia din clubul Colectiv, deoarece nu are avizul ISU. Autorizaţia de securitate la incendiu nu a putut fi eliberată de ISU deoarece nu există agrement tehnic pentru materialul folosit la acoperiş.   

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.