Roger Federer, locul 3 ATP, a avut nevoie din nou de cinci seturi pentru a se impune la US Open. Elveţianul l-a învins, joi, cu scorul de 6-1, 6-7 (3), 4-6, 6-4, 6-2, pe rusul Mihail Iujnîi, locul 101 ATP, calificându-se în turul al treilea al US Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federer, 36 de ani, s-a impus în trei ore şi şapte minute, în acest duel al "veteranilor". Patru seturi câştigase Iujnîi (35 de ani) în faţa lui Federer în 16 întâlniri, până la actuala ediţie a US Open.

Şi în prima manşă, Roger Federer, care nu a pierdut niciodată înainte de turul al treilea la Flushing Meadows, a jucat cinci seturi cu americanul Frances Tiafoe, locul 70 ATP.

În faza următoare, elveţianul va evolua cu spaniolul Feliciano Lopez, locul 35 ATP şi cap de serie numărul 31.

Tot în turul al doilea, Rafael Nadal, locul 1 ATP, l-a învins, cu 4-6, 6-3, 6-2, 6-2, pe japonezul Taro Daniel, locul 121 ATP. Partida a durat două ore şi 53 de minute. În turul al treilea, spaniolul va da piept cu argentinianul Leonardo Mayer, locul 59 ATP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.