Tenismenul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 9 şi locul 10 ATP, a câştigat turneul de la Indian Wells (SUA), după ce l-a învins, duminică, în finală, pe compatriotul său Stan Wawrinka, al treilea favorit al competiţiei şi poziţia a treia în ierarhia mondială, informează L'Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federer, în vârstă de 35 de ani, s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, după o oră şi 19 minute, şi va urca pe locul şase în clasamentul ATP.

Pentru succesul de la Indian Wells, Roger Federer va primi 1.000 de puncte şi un cec în valoare de 1.175.505 dolari, în timp ce Wawrinka va încasa 573.680 de dolari şi 600 de puncte WTA.

Federer, care a câştigat al 90-lea titlu din carieră şi al 25-lea de Masters 1000, s-a impus pentru a cincea oară la Indian Wells, după succesele din 2004, 2005, 2006 şi 2012.

La 35 de ani şi şapte luni, elveţianul a devenit cel mai vârstnic jucător care câştigă un turneu de Masters 1000, detronându-l pe americanul Andre Agassi, care s-a impus la 34 de ani şi trei luni la Cincinnati în 2004.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.