Bucureştiul găzduieşte în aceste zile un simpozion UEFA dedicat arbitrajului, primul de această amploare organizat până acum în Europa. Prezent şi el în România, Roberto Rosetti, şeful Comisiei pentru arbitri UEFA, a declarat într-un interviu FRF.tv că arbitrajul românesc “oferă calitate”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Cred că rezultatele sunt evidente, arbitrii români se descurcă bine. La ultimul EURO, au fost doi arbitri români pe teren, iar acest lucru nu este o coincidenţă. Este doar rezultatul muncii intense. Istvan (n.r. Kovacs) şi Ovidiu (n.r. Haţegan) au meritat să fie acolo şi au fost acolo! Ne dorim calitate, iar la momentul actual arbitrajul românesc ne oferă această calitate”, a spus Rosetti.

Simpozionul din Capitală a avut trei componente: una cu instructorii fitness pentru arbitri, a doua cu instructorii tehnici din Europa şi încă una cu preşedinţii comisiilor de arbitri de pe continent. „Reprezintă o bună oportunitate pentru cei care se ocupă de partea tehnică din arbitraj şi pentru cei care conduc arbitrajul să împărtăşească idei, să lucreze împreună, să fie uniţi pentru binele arbitrajului şi fotbalului”, spune Roberto Rosetti.

Acesta a tras un semnal de alarmă: „Avem o problemă importantă din cauza numărului în scădere al arbitrilor în toată Europa. Suntem aici împreună şi pentru a discuta strategia pentru viitor astfel încât să susţinem arbitrii, pe cei care încep această activitate”.

Despre VAR şi utilizarea tehnologiei în fotbal, şeful Comisiei pentru arbitri UEFA spune: „Fotbalul nu este perfect. La fel, nici arbitrajul nu este perfect şi nu poate fi pentru că în fotbal, în arbitraj, sunt multe faze la limită. De aceea e frumos fotbalul, toată lumea poate discuta despre fotbal, toată lumea poate discuta despre deciziile arbitrilor. Cred că VAR este un proiect foarte important. Am eliminat multe din greşeli evidente, este o plasă de siguranţă importantă pentru arbitri şi e crucial pentru fotbal. Ne bucurăm că putem folosi tehnologia, dar trebuie să o folosim într-un mod corect”.

La evenimentul din Capitală participă membrii Comisiei de Arbitraj de la UEFA: preşedintele Roberto Rosetti (Italia) şi membrii: Dagmar Damková (Cehia), Björn Kuipers (Ţările de Jos), Vladimir Sajn (Slovenia) şi Carlos Velasco Carballo (Spania).

Printre numele importante care se mai află la Bucureşti se mai numără: Howard Webb (Anglia), Gianluca Rocchi (Italia), Luis Medina Cantalejo (Spania), Alberto Undiano Mallenco (Spania), Victor Kassai (Ungaria – şeful arbitrilor în Bulgaria), Milorad Mazic (Croaţia – şeful arbitrilor în Cipru) şi Herbert Fandel (Germania – şeful arbitrilor în Belgia).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.