Luni s-au disputat ultimele partide din grupele B şi D ale CE din Danemarca. România a cedat cu Norvegia. Echipele calificate în grupele principale sunt Rusia, Spania, Suedia, din grupa B, respectiv Norvegia, Germania, România, din grupa D.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rezultatele înregistrate luni sunt: Germania - Polonia 21-21 şi România - Norvegia 20-28, în grupa D, respectiv Spania - Cehia 27-24 şi Rusia - Suedia 30-26, în grupa B.

România a încheiat grupa D pe locul 3, cu 2 puncte, şi va începe, joi, în grupa principală II cu 0 puncte în clasament, în timp ce Norvegia va avea 4, iar Germania 2.

În primele meciuri din grupa D, România a cedat cu Germania, cu 19-22, şi a învins Polonia, cu 28-24.

Din grupa B s-au calificat în grupa principală I echipele Rusia, Spania şi Suedia.

Marţi se vor juca ultimele partide şi în grupele A şi C, după programul: Muntenegru - Slovenia şi Franţa - Danemarca (A), respectiv Serbia - Croaţia şi Olanda - Ungaria (C). Rezultatele vor stabili şi de aici echipele calificate în grupele principale.

Primele trei clasate continuă în grupele principale, locurile 1-3 din grupele A şi B în grupa I, iar locurile 1-3 din grupele C şi D în grupa principală II, între 10-15 decembrie. Echipele se vor califica în grupele principale cu punctele acumulate în disputele cu celelalte adversare care ating această fază.

În 18 decembrie vor avea loc semifinalele şi meciul pentru clasarea finală pe locurile 5-6, iar finalele pentru medalii sunt programate în 20 decembrie.

Campioana europeană va obţine calificarea directă la CE2022, iar primele patru clasate vor fi, de asemenea, calificate la Campionatul Mondial 2021.

La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Chiar înaintea acestei partide, căpitanul naţionalei tricolore, Cristina Neagu, a suferit o ruptură de ligamente în partida cu Ungaria, ratând lupta pentru medalii la CE.

Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.

Deţinătoarea recordului de titluri europene este Norvegia, cu 7 medalii de aur.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.