Reghecampf: Nu avem de ce să ne bucurăm, trebuie să arătăm mult mai bine sezonul viitor

Tehnicianul formaţiei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat marţi seară, după meciul cu ASA Târgu Mureş, scor 4-1, că nu are de ce să se bucure, el menţionând că echipa trebuie să arate mult mai bine în sezonul viitor.

"Nu avem de ce să ne bucurăm, trebuie să facem planurile pentru sezonul viitor şi să arătăm mult mai bine sezonul viitor. Sunt dezamăgit că am terminat pe locul doi", a spus Reghecampf la Digi Sport.

Tehnicianul s-a declarat însă bucuros că fotbalistul Cornel Râpă, dus la spital după ce a fost lovit cu cotul în faţă de Ciolacu, nu are probleme. "Având în vedere ce s-a întâmplat la meciul echipei Dinamo există un sentiment de frică, dar sunt bucuros că nu are nimic Cornel şi va merge cu noi acasă", a afirmat Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf a menţionat că Steaua negociază cu jucători care au contracte cu alte grupări şi pe sezonul viitor, astfel că va trebui să analizeze foarte bine opţiunile. El a menţionat că vrea fotbalişti dornici să obţină trofee.

În ceea ce priveşte speculaţiile conform cărora ar fi ofst propus la Galatasaray, Reghecampf a spus: "Să fim serioşi, ne pregătim pentru sezonul următor, avem foarte multe de făcut. Mă concetrez pentru ce avem de făcut pentru a ne califica în preliminariile LC".

Formaţia Steaua a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa ASA Târgu Mureş, în ultima etapă a play-off-ului Ligii I, partidă la care de la gazde au fost elimnaţi doi jucători.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Bawab ’17, Chipciu ’49, Popadiuc ‘51 şi Onţel '67. Pentru gazde a înscris Gorobsov, în minutul 90, din penalti.

În minutul 45+1, a fost eliminat Ciolacu de la ASA pentru un fault cu cotul în faţă la Râpă. Jucătorul Stelei a fost transportat imediat la spital după acest incident.

De la ASA Târgu Mureş a fost eliminat şi Gabriel Mureşan, în minutul 64, după un fault la Bawab.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră