Legenda fotbalului argentinian Diego Maradona a fost "abandonat" de echipa medicală care îl înconjura cu puţin timp înainte de moartea sa, având parte de un tratament „inadecvat” care a dus la o agonie lentă, se arată într-un raport al experţilor dat publicităţii vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Într-un document de 70 de pagini, comisia medicală însărcinată cu investigarea, la cererea justiţiei, a ultimelor ore ale vedetei argentiniene, a stabilit că Diego Maradona "a început să moară cu cel puţin 12 ore înainte” de a fi găsit fără viaţă şi a suportat o "perioadă de agonie prelungită".
 
Procuratura a deschis o anchetă care urmăreşte să determine o posibilă neglijenţă sau imprudenţă în tratamentul medical administrat argentinianului, care a murit din cauza unei probleme cardiace la 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani, în reşedinţa sa din Tigre, nordul din Buenos Aires, relatează AFP.
 
Declaraţiile a două dintre cele cinci fiice ale fostului căpitan al Argentinei, Gianinna (31 de ani) şi Jana (24 de ani), care l-au arătat pe neurochirurgul Leopoldo Luque drept responsabil pentru deteriorarea stării de sănătate a tatăl lor, au dus la iniţierea de proceduri legale.
 
Comisia medicală formată din douăzeci de experţi, inclusiv legiştii care au efectuat autopsia şi specialişti din diferite discipline medicale, concluzionează că fostul campion mondial "ar fi avut şanse mai mari de supravieţuire" dacă ar fi fost internat într-un centru de îngrijire. 
 
"Ţinând cont de tabloul clinic, clinico-psihiatric şi de starea generală precară, el ar fi trebuit să îşi continue reabilitarea şi tratamentul interdisciplinar într-o instituţie adecvată”, se arată în document.
 
Ancheta vizează şapte persoane: neurochirurgul Leopoldo Luque, psihiatrul Agustina Cosachov, un psiholog, doi infirmieri (un bărbat şi o femeie), supraveghetorul acestor infirmieri şi un medic.
 
În Argentina, pedepsele pentru abandon prin neglijenţă sau omucidere involuntară variază de la cinci la cincisprezece ani de închisoare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.