Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 4 ATP, s-a retras de la turneul Miami Open, programat din 23 martie până în 3 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spaniolul a explicat, vineri, într-o conferinţă de presă, că vrea să-şi gestioneze timpul de joc şi cel de odihnă pentru a-şi proteja piciorul stâng, accidentat anul trecut şi care, după o operaţie, l-a ţinut mai bine de patru luni în afara terenului.

"Când îmi va fi restabilit sută la sută piciorul? Niciodată. Este o rană care nu poate fi vindecată. Acesta este adevarul. Unele zile e bine, altele nu. Trebuie să mă descurc cât mai bine şi să găsesc o modalitate de a juca cât mai mult fără limită. A spune că piciorul meu nu mai este o sursă de îngrijorare pentru mine nu este adevărat. Îmi fac griji pentru piciorul meu în fiecare zi. Vom vedea cum va evolua. Va fi un moment când va trebui să fac un pic mai multă terapie, poate să mă opresc puţin şi să găsesc echilibrul potrivit între joc şi odihnă. Planificarea corectă a turneelor şi respectarea acesteia sunt obiectivele mele”, a declarat el.

În aceaste zile, Nadal participă la turneul de la Indian Wells, la care a obţinut, sâmbătă, calificarea în turul al treilea, după ce l-a învins, cu scorul de 6-2, 1-6, 7-6 (3), pe americanul Sebastian Korda, locul 38 ATP. 

Fostul lider ATP a revenit de la 2-5 cu două break-uri în decisiv şi s-a impus după un meci care a durat două ore şi jumătate.

Spaniolul a ajuns în acest sezon la 16 jocuri consecutive fără înfrângere. El va evolua în turul al treilea cu britanicul Daniel Evans, locul 29 ATP şi cap de serie numărul 27.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.