Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial şi deţinătorul trofeului, nu va participa la turneul US Open din acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"După ce m-am gândit bine, am decis să nu joc la US Open în acest an. Situaţia este foarte complicată la nivel mondial din cauza Covid-19 şi se pare că încă nu avem control asupra ei", a spus Nadal, care a precizat că preferă să nu călătorească în aceste vremuri.

 

US Open ar trebui să se desfăşoare la datele iniţiale, 31 august - 13 septembrie, iar turneul de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, programat iniţial între 24 mai şi 7 iunie, a fost amânat pentru 20 septembrie - 4 octombrie. Turneul de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului, a fost anulat.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.