Principalul suspect în cazul uciderii fostului rugbist Federico Martin Aramburu a fost arestat, în noaptea de marţi spre miercuri, în Ungaria, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tânărul de 27 de ani, fost militar şi membru al mişcării de extremă dreapta GUD (Grupul Apărării Unite), este bănuit că l-ar fi împuşcat pe fostul rugbist, care a murit pe loc. Un alt bărbat, de asemenea activ în extrema dreaptă, care ar fi tras şi el, este în continuare căutat.

Loik Le Priol, reţinut în Ungaria, în apropiere de graniţa cu Ucraina, urma să se prezinte în iunie, în faţa justiţiei într-un alt caz, pentru "violenţă agravată" împotriva unui membru al GUD.

Marţi, o tânără, în vârstă de 24 de ani, bănuită că ar fi condus maşina din care cei doi bărbaţi l-ar fi împuşcat pe fostul internaţional argentinian, a fost inculpată pentru "complicitate la omor” şi plasată în arest preventiv.

Fostul jucător de rugby, în vârstă de 42 de ani, a fost împuşcat mortal după o altercaţie într-un bar din Saint-Germain-des-Pres.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.