Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, s-a declarat extrem de afectat de decesul fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng, el menţionând, într-un mesaj postat pe site-ul forului mondial, că gândurile sale sunt alături de toţi cei care i-au fost apropiaţi camerunezului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt extrem de trist să aflu de trecerea în nefiinţă a camerunezului Patrick Ekeng. În astfel de momente, cuvintele par să nu fie de ajuns. Mesajele pe care le-am citit pe internet, de la colegi, de la clubul său din România, şi de la foşti colegi, arată cât de apreciat era Patrick. Vreau să transmit sincere condoleanţe familiei şi prietenilor săi şi în special stafului, jucătorilor şi fanilor echipei Dinamo Bucureşti şi naţionalei Camerunului. Gândurile mele sunt alături de ei în această perioadă", a declarat  Infantino.

Site-ul FIFA notează că fotbalul este în doliu după "tragica trecere în nefiinţă" a mijlocaşului Patrick Ekeng.

Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng a murit, vineri seară, la 26 de ani, după ce s-a prăbuşit pe teren, la meciul cu FC Viitorul. Camerunezul Patrick Ekeng a fost scos de pe teren cu ambulanţa, în minutul 70 al meciului jucat de Dinamo cu FC Viitorul, după ce a căzut fără a fi atins de vreun alt fotbalist. Ekeng a fost transportat la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat aproximativ o oră şi jumătate, fără scces însă.

Patrick Ekeng s-a născut la 26 martie 1990 la Yaounde. Cariera profesionistă a început-o la Canon Yaounde, apoi a trecut la Le Mans, Lausanne-Sport şi Cordoba, înainte de a fi transferat în iarnă de Dinamo. Mijlocaşul a jucat de şapte ori în naţionala Camerunului. El era căsătorit şi avea o fetiţă de doi ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.