Premierul Franţei, Manuel Valls, a declarat, miercuri, că anularea turneului final al Campionatului European, care este programat în perioada 10 iunie - 10 iule, ar fi o înfrângere, informează L'Equipe.
"În acest moment, Franţa nu este afectată de valul de atentate din Europa. Anularea Campionatului European ar fi o înfrângere, ar fi o victorie a teroriştilor. Avem nevoie de aceste manifestări sportive. Condiţia principală este ca organizarea să se facă în cele mai bune condiţii", a spus Valls.
Luni dimineaţă la ora 09.00, două explozii au zguduit aeroportul Zaventem din Bruxelles, iar staţia de metrou Maelbeek a fost lovită de o altă deflagraţie. În cele două atentate separate şi-au pierdut viaţa 31 de persoane, iar 205 au fost rănite, dintre care câteva zeci sunt în stare critică.
Statul Islamic a revendicat atacurile de marţi de la Bruxelles, potrivit unui comunicat publicat de agenţia Amaq News, apropiată teroriştilor.
Franţa s-a confruntat şi ea cu un val de atentate în noiuembrie 2015.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.