Aston Villa a câştigat o nouă competiţie europeană, impunându-se fără probleme în finala Ligii Europa (3-0) împotriva echipei Freiburg. La finalul meciului, portarul echipei Aston Villa, Emiliano Martinez, a mărturisit că a jucat cu un deget de la mână rupt.
Argentinianul a declarat pentru ESPN că s-a accidentat chiar înainte de fluierul de start: "Mi-am rupt degetul în timpul încălzirii şi, pentru mine, fiecare lucru rău are şi o parte pozitivă. Aşa am procedat toată viaţa şi aşa voi continua să fac".
O viziune asupra lucrurilor care se pare că a dat roade, clubul din Birmingham oferindu-i lui Unai Emery a cincea victorie în Liga Europa din cariera sa.
În ciuda accidentării, "Dibu" a apărat poarta echipei sale pe toată durata meciului şi a reuşit chiar câteva parade, contribuind la menţinerea unui scor perfect pentru echipa sa. Totuşi, a fost văzut ţinându-se de deget în anumite faze de joc. "Nu mi-am rupt niciodată un deget până acum şi de fiecare dată când încercam să prind mingea, degetul îmi aluneca în cealaltă parte", a povestit el presei anglo-saxone.
Convocat la Albiceleste pentru Cupa Mondială din 2026 (11 iunie-19 iulie), această accidentare ar putea fi un obstacol pentru portarul de 33 de ani, numărul unu al naţionalei.
În 2022, el a disputat un turneu complet, încununat cu titlul de campion mondial în faţa Franţei, precum şi cu premiul pentru cel mai bun portar al competiţiei.




























