Naţionala României a fost învinsă, miercuri, de campioana olimpică Serbia, scor 19-9, în ultimul meci din grupa A a Campionatului Mondial din Singapore. Tricolorii şi-au asigurat locul 3 în grupă şi, implicit, calificarea mai departe.
Scorul pe reprize a fost 5-1, 4-1, 5-3, 5-4.
În prima dispută din grupă, tricolorii au cedat cu Italia, scor 5-17, iar apoi au dispus de Africa de Sud, cu 24-5. La finalul partidelor din grupă, Italia este lider, cu 8 puncte, urmată de Serbia cu 7, România cu 3 şi Africa de Sud 0. Italia s-a calificat direct în sferturi, Serbia şi România vor juca în play-off, iar Africa de Sud va continua pentru locurile 13-16.
În play-off, România va juca în compania ocupantei locului 2, în prezent Spania, câştigătoarea Cupei Mondiale din 2025, şi care joacă, miercuri seară, cu liderul grupei Ungaria pentru clasamentul final. Dacă România se califică mai departe va întâlni Croaţia în sferturi.
Meciurile din play-off vor avea loc vineri, iar cele din sferturi duminică. Semifinalele sunt programate în 22 iulie, iar finalele pentru medalii în 24 iulie, ultima zi a CM din Singapore.
Campionatul Mondial de la Singapore se desfăşoară între 11–24 iulie 2025, fiind a doua participare consecutivă a României după o perioadă de 11 ani de absenţă. Până la ediţia din 2025, România a mai participat de 12 ori la CM, iar cea mai bună clasare a fost locul 5 (1975). Tricolorii au mai încheiat în primele 8 în 2005 (locul 6) şi 2009 (7).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.