Formaţia CFR Cluj, liderul clasamentului Ligii I, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-3, de Poli Timişoara, într-un meci din etapa a opta a primului eşalon. Echipa clujeană a înscris trei goluri într-un interval de şapte minute, după ce a fost condusă cu 4-0.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Golurile au fost marcate de Munteanu '2, '60, Cînu '33 şi Drăghici '55 pentru Poli Timişoara, respectiv Balde '73, '77 şi Cînu '80 (autogol) pentru CFR Cluj.

1-0: Munteanu a deschis scorul cu un şut de la aproximativ 35 de metri.

2-0: Cînu a înscris cu o lovitură cu capul.

3-0: Drăghici a marcat cu un şut din colţul careului mic.

4-0: Munteanu a înscris încă o dată, cu un şut din careu, după o bâlbâială în apărarea oaspeţilor.

4-1: Balde a marcat din aproximativ zece metri.

4-2: Acelaşi Balde a înscris profitând de o eroare a timişorenilor.

4-3: Cînu a trimis mingea în propria poartă la o centrare a lui Nistor.

Poli Timişoara: Curileac - Creţu, Melinte, Cânu, Şeroni - Soljic, Artean – Munteanu (Mailat ’64), Bârnoi, Ţigănaşu (Ciucur ’35) – Drăghici (Bianconi ’58). Antrenor: Ionuţ Popa

CFR Cluj: Vâtcă - Manea, Mureşan, Vinicius, Vlad (Moutinho ’59) – Deac (Nouvier ’36), Hoban, Culio – Omrani (Balde ’59), Nistor - Urko Vera. Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe galbene: Drăghici ’12, Artean ‘89 / Nistor ’44, Urko Vera ‘86

Arbitri: Alexandru Tudor – Mircea Orbuleţ, Stelian Slabu – Dan Grigore Botescu

Observatori: Constantin Stătescu, Eduard Dumitrescu

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.