Antrenorul Mauricio Pochettino s-a declarat revoltat de faptul că arbitrul nu a dictat fault asupra portarului Gianluigi Donnarumma la primul gol marcat de Benzema în meciul Real Madrid - PSG, din manşa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"E uşor, cred (n.r. - să analizezi meciul). Este o ruşine (n.r. - că nu a fost fluierat fault asupra lui Donnarumma după primul gol al lui Benzema), mă întreb ce face VAR-ul, golul ăsta a schimbat totul! Este o mare greşeală făcută de arbitri şi greu de acceptat. Pot spune că este incredibil că se întâmplă asta în 2022, nu îmi vine să cred. Fotbalul este despre emoţii, jucătorii au fost furioşi după aceea şi au făcut greşeli. Este greu să gestionezi o echipă după astfel de evenimente. Acesta este lucrul cel mai rău care ni s-ar fi putut întâmpla şi este foarte greu de acceptat. Va fi greu, ştim că PSG urmăreşte de ani de zile Liga Campionilor. Într-un moment ca acesta, trebuie să rămânem împreună", a acuzat tehnicianul argentinian, care va fi probabil demis de la PSG la finalul sezonului, potrivit lefigaro.fr.

"Aceasta este o mare nedreptate pentru mine. La primul gol pe care îl primim, este un fault clar al lui Benzema asupra lui Donnarumma. Aceasta nu este o greşeală a lui Donnarumma. Şi vă spun asta după ce am văzut imaginile de 30 sau 40 de ori şi din unghiuri diferite. În acest gen de meci sunt micile detalii cele care schimbă totul şi arbitrul nu a văzut faultul. De acolo, nu am mai ştiut cum să ne descurcăm şi ne-am pierdut. În timp ce noi am fost în mod clar echipa mai bună în ambele meciuri. Este o lovitură foarte grea şi o mare dezamăgire să nu ne calificăm. Este o acţiune determinantă. Ea a schimbat cursul jocului. A influenţat starea de spirit a jucătorilor, cea a adversarilor noştri şi cea a publicului. În timp ce am avut controlul jocului timp de o oră şi am fost mai aproape de a marca pentru 2-0 decât de 1-1. Dar acel gol a schimbat jocul. Apoi ne-am pierdut concentrarea, am ieşi din meci şi am plătit scump. Am fost superiori Realului în trei sferturi din timp în dubla confruntare. Suntem dezamăgiţi că nu am reuşit să transformăm dominaţia pe care am avut-o în cele două jocuri în goluri. Această eliminare ne doare foarte mult şi părăsim competiţia cu un sentiment amar", a spus el, potrivit lequipe.fr.

Real Madrid a reuşit o revenire spectaculoasă în manşa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, disputată, miercuri, pe teren propriu, cu PSG, şi câştigată cu 3-1. După 0-1 în tur, tot parizienii au marcat primii pe Santiago Bernabeu, prin acelaşi Mbappe (‘39). Real a revenit prin trei goluri înscrise de Benzema (‘61, ‘76, ‘78), în mai puţin de 20 de minute, calificându-se în sferturi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.