Fostul internaţional brazilian Pele, în vârstă de 75 de ani, s-a declarat extrem de afectat de trecerea în nefiinţă a lui Muhammad Ali, el menţionând, într-un mesaj postat pe Instagram, că fostul pugilist era prietenul, idolul şi eroul său.
"Universul sportului a suferit o mare pierdere. Muhammad Ali era prietenul meu, idolul meu, eroul meu. Am petrecut multe momente împreună şi am păstrat bine legătura de-a lungul anilor. Tristeţea este copleşitoare", a scris Pele pe Instagram.
Fostul pugilist Muhammad Ali a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 74 de ani, după ce a fost internat la un spital din Phoenix cu probleme respiratorii.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El va fi înmormântat miercuri, la Louisville (Kentucky), acolo unde s-a născut, urmând ca autorităţile locale să-i aducă un omagiu la 11 iunie. La Louisville, drapele vor fi coborâte în bernă până la înmormântarea lui Ali.
Ali suferea de maladia Parkinson de peste trei decenii şi în ultimii ani a avut foarte puţine apariţii în public. Ultima sa apariţie data din luna aprilie, când fostul boxer a participat la o gală în Arizona.
Muhammad Ali, care locuia în Phoenix (Arizona) a avut probleme cardiace în ultimii ani şi a fost internat în decembrie 2014 deoarece ar fi avut pneumonie, însă atunci medicii au constatat şi că suferise o infecţie urinară, pentru care a fost tratat şi în ianuarie 2015.
Ali s-a retras din activitatea sportivă în 1981, cu un palmares de 56 de victorii şi cinci înfrângeri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.