Jucătoarea spaniolă Paula Badosa, locul 44 WTA şi cap de serie numărul 4, şi cea croată, Ana Konjuh, locul 188 WTA, vor disputa finala turneului de categorie WTA 250 de la Belgrad.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Badosa a învins-o, sâmbătă, în semifinale, cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva bulgară Viktoria Tomova, locul 123 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, după un meci de 63 de minute.

La rândul ei, Konjuh, venită din calificări, a întrecut-o, cu scorul de 7-6 (6), 7-6 (4), pe jucătoarea columbiană Maria Camila Osorio Serrano, locul 115 WTA, de asemenea venită din calificări, după o partidă de două ore şi opt minute.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Câştigătoarea turneului va primi un premiu de 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA, învinsa, 16.398 de dolari şi 180 de puncte WTA.

Badosa este la prima finală fin carieră, iar Konjuh, la a treia, croata câştigând un trofeu, la Nottingham, în 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.