Antrenorul naţionalei de handbal feminin, Ovidiu Mihailă, a declarat marţi, cu două zile înaintea debutului României la Campionatul Mondial, că în primele jocuri vor conta foarte mult resposabilitatea, motivaţia şi echilibrul jucătoarelor. România joacă joi, în primul meci din grupa A, cu Croaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cred că am progresat la încredere şi maturitate, sper ca de la zi la zi să fim şi mai responsabili. Jucătoarele cu experienţă şi-au arătat maturitatea în cupele europene, în care au avut evoluţii foarte bune, iar dinamica lor a crescut în primul datorită acestor jocuri, care te obligă la un astfel de ritm.

În perspectiva primelor jocuri la CM, cred că responsabilitea contează foarte mult, motivaţia va exista cu siguranţă, le cunosc şi îşi doresc foarte mult. Nu în ultimul rând echilibrul, acest echilibru care îţi dă o linişte interioară să te exprimi la adevărata ta valoare. Toate aceste elemente fac parte din procesul de pregătire a jocurilor care vor urma la CM”, a declarat antrenorul reprezentativei.

FOTO: FRH
FOTO: FRH

Naţionala României va evolua în grupa A, la Rotterdam. Primul meci va avea loc miercuri, de la ora 19.00, cu reprezentativa Croaţiei, care a ajuns la CM prin wild-card acordat de IHF. În 29 noiembrie, România va întâlni Japonia, iar în 1 Decembrie, chiar de Ziua Naţională, se va duela cu favorita grupei, Danemarca.

Componenţa grupelor preliminare la Campionatul Mondial din Germania şi Olanda este:

A: Danemarca, Croaţia, Japonia, România;

B: Ungaria, Iran, Senegal, Elveţia;

C: Germania, Uruguay, Islanda, Serbia;

D: Insulele Feroe, Muntenegru, Paraguay, Spania;

E: Ţările de Jos, Egipt, Argentina, Austria;

F: Franţa, China, Tunisia, Polonia;

G: Suedia, Cuba, Cehia, Brazilia;

H: Norvegia, Kazakhstan, Coreea de Sud, Angola.

Primele trei clasate în fiecare grupă se califică în grupele principale, cu punctele adunate în partidele cu celelalte formaţii calificate.

Turneul final se desfăşoară între 26 noiembrie – 14 decembrie, în Dortmund, Stuttgart, Trier (Germania), respectiv 's-Hertogenbosch şi Rotterdam (Olanda). Sferturile de finală vor avea loc în Dortmund şi Rotterdam, în al doilea oraş fiind programate şi fazele finale.

Naţionala României s-a calificat la CM2025 după dubla victorie cu Italia din play-off (30-21 şi 31-18).

Deţinătoarea trofeului este Franţa, care în finala din 2023 a dispus de Norvegia, cu 31-28, cucerind astfel al treilea titlu mondial. România s-a clasat pe locul 12, fiind şi ultima participare la un turneu internaţional de calibru pentru căpitanul Cristina Neagu, care s-a retras de la echipa naţională imediat după, iar în urmă cu câteva zile şi-a încheiat şi cariera.

În palmares, România are patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) şi bronz (2015). Cea mai slabă clasarea a fost în 2001, locul 17. Naţionala României este singura din lume care a participat la toate ediţiile CM, 2025 fiind cea de-a 27-a.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.