Opt persoane au fost rănite în violenţe între un grup de francezi şi mai mulţi fani nord-irlandezi, la Nisa

Opt persoane au fost rănite în violenţe între un grup de francezi şi mai mulţi fani nord-irlandezi, la Nisa
Opt persoane au fost rănite în violenţe între un grup de francezi şi mai mulţi fani nord-irlandezi, la Nisa (Foto: Twitter)

Opt persoane au fost rănite la Nisa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în violenţe care au izbucnit după terminarea meciului dintre Anglia şi Rusia de la Marsilia, în incidente fiind implicaţi suporteri francezi şi nord-irlandezi, relatează ouest-france.fr.

Potrivit sursei citate. unul dintre răniţi a suferit un traumatism cranian.

Incicdentele au început în jurul orei locale 23.00, când mai mulţi tineri localnici i-au provocat pe fanii nord-irlandezi aflaţi pe strada pietonală Saleya. 

"Aproximativ 20 - 30 de tineri din Nisa au început să arunce cu sticle în direcţia nord-irlandezilor, care au reacţionat aruncând şi ei cu sticle. Poliţia a intervenit şi a separat cele două grupuri", a declarat un poliţist nord-irlandez.

 

"Strada era plină de oameni. Erau suporteri nord-irlandezi şi polonezi. Toată lumea cânta, se simţea bine. Eram la masă şi brusc am auzit zgomot de sticle sparte şi urlete. Atunci ne-am ridicat de la masă şi ne-am dus să vedem ce se întâmplă. Toată lumea se bătea acolo", a declarat pentru AFP Emeline Combi, o martoră la incidente. 

AFP notează că la cafenelele din zonă se aflau numeroşi suporteri polonezi, dar aceştia nu au participat la violenţe. Mulţi chiar se fotografiau alături de nord-irlandezi.

Duminică seară se dispută la Nisa meciul Polonia - Irlanda de Nord, din grupa C a Campionatului European, joc arbitrat de Ovidiu Haţegan.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră