Echipa Olimpia Cluj a câştigat pentru a şasea oară consecutiv titlul naţional la fotbal feminin după ce a învins, sâmbătă, la Iaşi, cu scorul de 5-0, echipa Navobi, într-un meci restanţă din etapa a treia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Olimpia Cluj şi-a asigurat titlul cu două etape înainte de finalul play-off-ului.

"Ne-am dorit foarte mult ca să încheiem de pe acum conturile, să nu mai avem stres pentru următoarele etape. Duminica viitoare, cu Iaşiul la Cluj, vrem să putem sărbători titlul, apoi să ne concentrăm atenţia şi energia pentru celelalte două obiective: finala Cupei României din 24 mai şi meciul cu Albania din 2 iunie, de la Tirana, unde vor fi mai multe jucătoare de la Olimpia şi unde o victorie este extrem de importantă în ecuaţia calificării la turneul final al Campionatului European de anul viitor. Cred că această generaţie de fete merită o astfel de calificare", a declarat tehnicianul Mirel Albon, conform frf.ro.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Echipa clujeană are 32 de puncte în clasament, în timp ce următoarea clasată, ASA 2013 Târgu Mureş, are 25 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.