Alysa Liu, o speranţă a patinajului american, medaliată cu bronz la ultima ediţie a Campionatelor Mondiale de la Montpellier, şi-a anunţat retragerea la vârsta de 16 ani, informează mirror.co.uk.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Hei, vreau să anunţ că mă retrag din patinaj. Am început să patinez de la cinci 5 ani, iar asta înseamnă cam 11 ani pe gheaţă, 11 ani nebuneşti, cu multe lucruri bune şi multe rele, dar aşa se întâmplă. Mi-am făcut mulţi prieteni şi am multe amintiri bune pe care le voi păstra pentru tot restul vieţii. Sincer, nu m-am gândit niciodată că aş putea realiza atât de multe câte am reuşit, sunt atât de fericită. Mă simt atât de mulţumită de felul în care a decurs cariera mea în patinaj. Acum că mi-am îndeplinit în sfârşit obiectivele în patinaj, voi merge mai departe cu viaţa mea. Chestia asta cu patinajul m-a învăţat mult mai multe despre viaţă decât am anticipat. Sunt foarte bucuroasă că am patinat", a declarat Liu.

Liu a câştigat două titluri la campionatele de patinaj ale SUA, al doilea fiind în 2020, când avea doar 14 ani. La prima sa participare la competiţia naţională, patinatoarea americană a executat un triplu axel, o săritură pe care puţine sportive din ţara ei au finalizat-o cu succes.

Ea a concurat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, din februarie, în ciuda faptului că a fost nevoită să ia o pauză, în ianuarie, după ce a fost testată pozitiv cu coronavirus. Liu a terminat pe locul 7 la JO, înainte de a câştiga medalia de bronz la Campionatele Mondiale de patinaj artistic de luna trecută.

În perioada petrecută la Beijing, Liu şi tatăl ei Arthur, un fost refugiat politic, au fost ţinta unei operaţiuni de spionaj despre care Departamentul de Justiţie pretinde că a fost ordonată de guvernul chinez.

El şi-a amintit de un incident petrecut în luna noiembrie a anului trecut, când a fost contactat de o persoană care a pretins că este un oficial al Comitetului Olimpic şi Paralimpic al SUA (USOPC) şi i-a cerut datele din paşaport ale lui şi ale fiicelor sale.

"Nu m-am simţit bine în privinţa asta. Am simţit că se întâmplă ceva neplăcut. Din experienţa mea cu federaţia de patinaj artistic a SUA, ei nu m-au sunat niciodată la telefon pentru a obţine copii ale paşapoartelor noastre. Am întrerupt scurt discuţia imediat ce mi-am dat seama ce mi secere", a povestit el.

În timp ce se afla la Jocurile Olimpice, Alysa şi-a informat tatăl că a fost abordată, într-os eară, de un străin, care a urmărit-o şi i-a cerut să meargă la locuinţa lui.

"Am acceptat ca viaţa mea să fie aşa din cauza a ceea ce am ales să fac în 1989, să vorbesc împotriva guvernului. Şi ştiu că guvernul chinez îşi va întinde mâinile lungi în orice colţ al lumii", a precizat tatăl patinatoarei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.