Ion Geolgău, directorul de scouting al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a precizat, vineri, că nu a primit niciodată “un euro din partea vreunui părinte” şi că mereu şi-a făcut meseria în mod corect. Reacţia lui Geolgău vine după acuzaţii apărute într-un material pe site-ul Prosport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Am citit cu mâhnire şi o profundă dezamăgire declaraţiile domnului Marius Iurea pe care vă mărturisesc că nu îl cunosc personal. Totuşi, îmi aduc aminte de acţiunea respectivă, a fost în toamna anului 2018, însă eu nu m-am întâlnit cu domnul Iurea, aşa cum acesta menţionează. Nu m-am ocupat de organizarea niciunei acţiuni de selecţie, în sensul de a organiza transportul jucătorilor sau al părinţilor. Singurul loc în care aş fi putut să discut cu domnul Iurea ar fi fost la terenul de joc, unde nu îmi aduc aminte cu cine am discutat exact. Dezmint categoric afirmaţiile făcute de domnul Iurea în Prosport, afirmaţii care mi se par demne de un scenariu de film negru, cu încăperi insalubre, podea umedă şi mizerie. Credeţi că eu, Ion Geolgău, sunt responsabil cu preluarea părinţilor de la aeroport şi cazarea acestora? Este absurd!

Am ajuns la vârsta de 62 de ani şi niciodată în viaţa mea nu am fost mai mâhnit din cauza fotbalului decât sunt acum. Sunt 50 de ani de când mă aflu în fenomen, m-am pus în slujba acestui sport şi consider că merit mai mult respect. Nu am luat nici măcar o cafea de la un părinte. Ba din contră, dacă situaţia a făcut ca eu să mă aflu la masă cu un părinte, eu am fost cel care am achitat cafeaua respectivă. Nu am primit un euro din partea vreunui părinte şi mereu mi-am făcut meseria în mod corect, obiectiv, fără a avantaja sau a dezavantaja pe cineva.

Funcţia mea în cadrul FRF, aceea de Director al Departamentului de Scouting, nu îmi oferă dreptul de a face selecţia la loturile naţionale. De exemplu, la prima acţiune a unui nou lot, la Under 15, sunt 66 de jucători, câte 6 pe post. Suntem 10-12 persoane care votăm, membrii în Comisia Tehnică a FRF, plus antrenorii de la toate loturile de juniori. Fiecare copil primeşte un punctaj, însă se ţine cont şi de parametrii fizici ai jucătorilor, ei fiind monitorizaţi pe toată durata acţiunii de selecţie. Aşa se aleg cei ce participă la prima acţiune a naţionalei U15. De aici încolo, selecţionerul este cel ce se ocupă de selecţie. Nu am intervenit niciodată la niciun selecţioner pentru un anume jucător şi de-a lungul timpului au fost mulţi selecţioneri la loturile de juniori. Unii au plecat la mai bine, la alţii s-a renunţat pentru că nu şi-au atins obiectivele. Niciunul dintre aceştia nu poate spune că selecţia i-a fost influenţată de Ion Geolgău!

Pot înţelege că un tată îşi doreşte binele pentru copilul lui şi e normal să creadă în el şi să aibă impresia că ar merita să fie la lotul naţional. Însă nu trebuie să lase frustrarea să îl facă să arunce cu noroi în cei ce l-au evaluat altfel pe acesta.

Nu pot rămâne pasiv la aceste acuzaţii. Mă consider calomniat de către domnul Marius Iurea şi îl voi da în judecată pentru a îmi dovedi nevinovăţia. Am discutat deja cu avocatul meu şi ne vom adresa justiţiei pentru a face dreptate.

În încheiere, doresc să transmit un mesaj. Observ că există o campanie de denigrare în ceea ce priveşte departamentul tehnic din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Ştiu bine cine o orchestrează şi ştiu şi de ce. Îl rog să îşi vadă de treabă în ceea ce mă priveşte, să nu mă mai folosească pe mine sau pe alţi colegi din FRF ca pe nişte ţinte pentru a-şi promova propriile interese.

Cu multă tristeţe în suflet,

Ion Geolgău”, este mesajul oficialului. 

Joi, într-un articol publicat pe site-ul Prosport, un părinte al unui copil selecţionat la loturile de juniori ale României în anul 2018 afirma că Ion Geolgău i-ar fi cerut mită pentru a interveni în favoarea fiului său, pentru ca acesta să fie chemat în mod regulat la acţiunile lotului respectiv.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.