Noul sezon al Superligii începe în acest weekend. Două meciuri programate duminică, în ziua finalei Cupei Mondiale / Modificări la Legile Jocului

Noul sezon al Superligii începe în acest weekend. Două meciuri programate duminică, în ziua finalei Cupei Mondiale / Modificări la Legile Jocului

Sezonul 2026/2027 al Superligii debutează în acest weekend, două partide fiind programate duminică, chiar în ziua în care se va juca finala Cupei Mondiale. De asemenea, noul sezon aduce modificări la Legile Jocului.

Vineri, 17 iulie,

Ora 18.30 FC Voluntari - FC Botoşani

Ora 21.30 FCSB - FC Argeş

Sâmbătă, 18 iulie,

Ora 18.30 Oţelul Galaţi - CFR 1907 Cluj

Ora 21.15 Universitatea Craiova - UTA Arad

Duminică, 19 iulie,

Ora 17.00 Universitatea Cluj - Farul Constanţa

Ora 19.30 Petrolul Ploieşti - Dinamo

Luni, 20 iulie,

Ora 18.30 Corvinul Hunedoara - FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Ora 21.30 FC Rapid - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport şi DIGI Sport.

Modificările aduse Legilor Jocului

Sezonul 2026-2027 vine cu o serie de modificări semnificative în Legile Jocului, menite să crească ritmul şi buna desfăşurare a partidelor.

Una dintre cele mai vizibile schimbări priveşte procedura înlocuirilor: jucătorii înlocuiţi au la dispoziţie doar zece secunde pentru a părăsi terenul. Depăşirea acestei limite de timp duce la întârzierea intrării jucătorului de rezervă, până la prima întrerupere care are loc după un minut (timp continuu), descurajând astfel pierderea de timp.

De asemenea, jucătorii care primesc îngrijiri medicale pe teren sau provoacă oprirea jocului din cauza unei accidentări vor fi obligaţi, în general, să rămână în afara terenului timp de un minut (timp continuu) după reluarea jocului, limitând simulările şi beneficiile obţinute în mod nesportiv.

În ceea ce priveşte arbitrajul video, VAR-ul îşi extinde atribuţiile. Acesta poate interveni în cazul unui cartonaş roşu acordat eronat, în urma unui al doilea galben evident greşit, dar şi atunci când un jucător este sancţionat din greşeală în locul altuia. Totodată, acordarea incorectă a unei lovituri de colţ poate fi corectată rapid, fără a întârzia jocul.

La capitolul disciplinar, nu se mai acordă cartonaş galben pentru o tentativă de oprire a unei oportunităţi clare de înscriere a unui gol, dacă avantajul este aplicat şi se înscrie un gol. În plus, se va utiliza o numărătoare inversă, vizibilă de cinci secunde, atunci când un jucător sau o echipă întârzie o aruncare de la margine; dacă se depăşeşte limita de timp, posesia mingii se acordă echipei adverse.

O altă măsură strictă vizează comportamentul jucătorilor în situaţii tensionate: acoperirea gurii în timp ce se adresează unui adversar va fi sancţionată cu eliminare directă. Aceste schimbări subliniază intenţia de a face jocul mai fluent şi mai transparent.

CITEȘTE ȘI Federaţia Română de Fotbal, EAD şi Sportec Solutions AG au semnat un parteneriat VAR până în 2033 / Tehnologie de ultimă generaţie la competiţiile din România - VIDEO
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră