Noul selecţioner al Poloniei, Jan Urban, a declarat că prioritatea sa este să-l convingă pe Robert Lewandowski să se întoarcă la echipa naţională, relatează Reuters.
Urban a fost numit miercuri succesor al lui Michal Probierz, care a demisionat în iunie în urma unei dispute legate de decizia sa de a-l înlocui pe Lewandowski din postura de căpitan.
Polonia ocupă locul al treilea în grupa sa de calificare la Cupa Mondială, în spatele Finlandei şi Ţărilor de Jos, iar atacantul Barcelonei este considerat de mulţi ca fiind esenţial pentru speranţele echipei de a se califica la turneul de anul viitor.
„Voi face tot ce pot... pentru ca Robert să se întoarcă, pentru că ştim în ce situaţie se află fotbalul polonez”, a declarat Urban joi, în faţa jurnaliştilor.
Lewandowski, în vârstă de 36 de ani, este cel mai bun marcator al Poloniei din toate timpurile, cu 85 de goluri în 158 de apariţii.
„În acest moment, nu ne putem permite să nu-l avem pe Robert în echipă”, a adăugat noul selecţioner.
Urban a recunoscut provocările cu care se confruntă Polonia, după înfrângerea cu 2-1 în faţa Finlandei, în iunie, şi în contextul incertitudinii privind rolul lui Lewandowski.
„În primul rând, vorbim despre acest moment dificil nu din cauza înfrângerii în faţa Finlandei. Avem mai multe probleme de rezolvat, inclusiv renunţarea lui Robert Lewandowski”, a declarat Urban. „Toate aceste probleme trebuie rezolvate corespunzător pentru a crea o atmosferă propice funcţionării echipei. Ne dorim ca fiecare jucător să vrea să vină la naţională şi să se simtă bine în cadrul echipei.”
Următorul meci de calificare la Cupa Mondială al Poloniei este împotriva Ţărilor de Jos, în deplasare, la 4 septembrie, înainte de a primi Finlanda trei zile mai târziu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.