Nicolae Stanciu, component al echipei Anderlecht Bruxelles,este nominalizat, alături de alţi trei fotbalişti, pentru titlul de jucătorul săptămânii în Liga Europa, el putând fi votat de fani pe site-ul oficial al UEFA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alături de Stanciu, care a marcat un gol, joi, în meciul cu APOEL, mai sunt nominalizaţi Ruslan Malinovski (Genk), Henrikh Mkhitaryan (Manchester United) şi Rasmus Falk (FC Copenhaga).

Până în prezent, Stanciu a obţinut 54 la sută din voturi, Malinovski 25 la sută, Mkhitaryan 15 la sută şi Falk 6 la sută.

Votarea se va încheia în aproximativ cinci ore şi jumătate. 

Mijlocaşul Nicolae Stanciu a marcat din pasa lui Alexandru Chipciu golul victoriei echipei Anderlecht Bruxelles, în meciul câştigat, scor 1-0, în deplasare, cu APOEL Nicosia, în prima manşă a optimilor Ligii Europa.

Stanciu a fost lăudat după meci de tehnicianul Rene Weiler: "Sunt mulţumit de ce a arătat Stanciu. A fost decisiv, dar mai mult de atât. A muncit, a câştigat dueluri".

Jurnalul L'Avenir şi-a intitulat un articol: Stanciu, Mister Europe", notând că românul, care avea deja în palmares trei goluri şi trei pase decisive în cupele europene, şi-a îmbunătăţit cifrele. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.