Organizatorii de la Wimbledon au fost criticaţi pentru faptul că australianca Ashleigh Barty, liderul WTA, a fost programată să joace meciul cu americanca Alison Riske, locul 55 WTA, pe terenul numărul 2, de "Manic Monday", a doua zi de luni a turneului, când se dispută toate meciurile din optimile de finală, atât la masculin, cât şi la feminin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acelaşi timp, spaniolul Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a fost programat să joace pe terenul central meciul cu Joao Sousa.

"Sunt numărul 2 mondial şi am câştigat 18 grand slam-uri. Organizatorii trebuie să ia o decizie şi, pentru mine, deciziile au fost bune. Sincer, sentimentul meu este că, azi, în lumea tenisului, eu reprezint un pic mai mult decât Ashleigh Barty, chiar dacă ea este numărul 1 mondial, a câştigat deja turneul de la Roland Garros şi joacă incredibil de bine. Dar nu putem crea polemici în fiecare zi cu privire la deciziile care trebuie luate. O zi ca aceasta (n.r. - luni), când toată lumea joacă, nici măcar Djokovici nu este pe terenul central. La Roland Garros, în turul al doilea, am jucat pe Suzanne Lenglen", a declarat Nadal, întrebat fiind dacă el nu consideră că Barty ar fi meritat să joace pe terenul central.

A doua zi de luni este foarte aglomerată la Wimbledon, din cauza faptului că turneul londonez este singurul grand slam la care nu se joacă niciun meci duminica dintre prima şi a doua săptămână a competiţiei.

Pe terenul 2, Barty a pierdut, cu 6-3 2-6 3-6, în faţa americancei Alison Riske, iar Nadal l-a învins, cu 6-2, 6-2, 6-2, pe Sousa, pe central.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.