Selecţionerul echipei under 21 a României, Adrian Mutu, a declarat vineri seară, după meciul cu Finlanda, câştigat cu scorul de 3-1, că tricolorii au suferit puţin la fazele fixe, dar au rezistat şi au arătat că au ambiţie şi atitudine, ceea ce îl bucură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Scopul era cele trei puncte. Mă bucur foarte mult. Am făcut un meci bun, chiar dacă am început timoraţi, pe un teren destul de greu.,. Am suferit puţin la fazele fixe. În repriza a doua ne-am relaxat, am reuşit să facem un joc bun şi am dat goluri. Ştiam că ei sunt foarte buni la fazele fixe. Mă bucur că băieţii au rezistat, au dovedit ambiţie, unde n-au ajuns cu picioarele au ajuns cu inima, au arătat atitudine. Lui Mihăilă i-am spus să aibă răbdare, tot timpul să atace spaţiul din spatele finlandezilor. Aşa a venit golul. Cred că am făcut o a doua repriză foarte bună şi că rezultatul este unul corect”, a spus Mutu.

El a precizat că le-a spus jucătorilor la pauză, cu calm, că trebuie să aibă încredere în ei. “Trebuie să eliminăm puţin tensiunea asta, băieţii când intră în teren ştiu foarte bine ce au de făcut. În repriza a doua s-au relaxat, au început să joace, şi-au creat ocazii importante şi au câştigat. Astăzi au dovedit că au inimă mare, au atitudine corectă. Vlad a avut intervenţii cum trebuie să aibă. I-am şi spus că trebuie să mai lucrăm. El este unul dintre cei mai buni şortari din România şi trebuie să aibă încredere în el”, a adăugat tehnicianul.

Mutu a menţionat că le va face cinste jucătorilor dacă vor câştiga şi următorul meci: “Mai avem un meci cu Malta, dacă luăm trei puncte şi cu Malta le fac cinste”.

Adrian Mutu a avut un mesaj şi pentru prima reprezentativă, care întâlneşte în această seară Irlanda de Nord: “Baftă multă, să aibă inspiraţie. Hai România! Sper să debutreze cu victorie şi le ţin pumnii”.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), selecţionata de tineret a Finlandei, într-un meci din preliminariile Campionatului European U21 de anul viitor.

Tricolorii au marcat prin Olaru ’21, Mihăilă ’57 şi Ciobanu ’84. Pentru gazde a înscris Soisalo ’24.

A fost primul meci oficial al lui Adrian Mutu ca selecţioner al echipei under 21.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.