Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, crede că echipa sa trebuie să nu se retragă din faţa atacurilor gazdelor şi să încerce să se încarce cu energie chiar de la suporterii lui Hapoel Beer Sheva, la meciul de joi, din manşa secundă a play-off-ului Conference League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mă aştept la o schimbare de sistem de joc pe începutul partidei, cu jucători decisivi care vor fi introduşi încă din start. De aceea trebuie să fim foarte inteligenţi, ca atunci când jocul lor va funcţiona foarte bine, noi să nu facem un pas în spate, ci doi înainte. Trebuie să încercăm şi noi să ne încărcăm cu energia suporterilor lor. Hapoel va avea un avantaj pentru că joacă acasă, stadionul nu are pistă si tribunele sunt aproape de jucători, transmiţându-le o anumită stare de spirit. Şansele de calificare sunt 51 la sută cu 49 la sută. 51 la sută pentru echipa gazdă”, a declarat Mirel Rădoi în conferinţa de presă susţinută înaintea meciului de joi.

CS Universitatea Craiova şi Hapoel Beer Sheva au încheiat la egalitate, 1-1, meciul din prima manşă a play-off-ului pentru grupele Conference League.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.