Selecţionerul Mircea Lucescu a anunţat, vineri, lista preliminară a jucătorilor din străinătate în vederea primelor două meciuri ale naţionalei în drumul spre Cupa Mondială 2026.
Vineri, 21 martie, de la ora 21:45, România va înfrunta Bosnia-Herţegovina (Arena Naţională, Bucureşti), iar luni, 24 martie, de la ora 21:45, se va disputa partida San Marino – România (San Marino Stadium, Serravalle).
Lotul final pentru aceste două jocuri, care va fi format dintr-o parte dintre stranierii de mai jos plus jucătorii din competiţia internă, va fi anunţat ulterior.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Lista preliminară cu 18 fotbalişti care evoluează la cluburi din străinătate:
Portari
Florin NIŢĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/1), Horaţiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0);
Fundaşi
Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1), Deian Sorescu (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil GHIŢĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1);
Mijlocaşi
Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoţia, 45/5), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUŢAN (Pisa | Italia, 15/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 30/5), Florinel COMAN (Cagliari | Italia, 20/2);
Atacanţi
George PUŞCAŞ (Bodrum | Turcia, 46/11), Denis DRĂGUŞ (Trabzonspor | Turcia, 20/5).
Drumul spre Mondial
Ediţia din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Se califică direct câştigătoarele celor 12 grupe preliminare, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor vor fi împărţite prin tragere la sorţi şi vor disputa două jocuri de baraj (semifinală şi finală) pentru a se stabili ultimele 4 naţionale europene calificate.
Programul complet al grupei României este următorul:
- Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino, ROMÂNIA– Bosnia şi Herţegovina (21:45)
- Luni, 24 martie: Bosnia şi Herţegovina – Cipru, San Marino – ROMÂNIA (21:45)
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia şi Herţegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
- Marţi, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia şi Herţegovina (21:45)
- Marţi, 9 septembrie: Bosnia şi Herţegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia şi Herţegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia şi Herţegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marţi, 18 noiembrie: Austria – Bosnia şi Herţegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.