Tehnnicianul echipei Poli Iaşi, Mihai Teja, a declarat, vineri seară, după meciul cu Dinamo, scor 2-0, că formaţia sa este într-o formă bună, dar trebuie să rămână “cu picioarele pe pământ”. El a menţionat că şi-ar dori şi stabilitate financiară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Suntem bucuroşi că am câştigat, mai ales în faţa lui Dinamo, o echipă de tradiţie, o echipă cu o istorie în spate şi felicit jucătorii pentru că au făcut un meci bun. Şi-au dorit foarte mult să câştige, le mulţumesc şi suporterilor care au venit într-un număr mult mai mare să ne vadă şi mă bucur dacă au plecat fericiţi de aici. Îmi doresc să creştem de la meci la meci mai mult în joc şi să continuăm cu rezultatele acestea. Până acum e bine, eu sper ca jucătorii, suporterii să rămână cu picioarele de pământ, pentru că încă nu am făcut nimic. Au trecut abia patru etape, mai e mult până departe şi suntem într-o formă bună, ceea ce ne dă încredere şi moral, dar mai e foarte mult de muncă. Dacă ar fi şi stabilitate financiară, ar fi foarte bine. Ar fi un echilibru şi atunci lucrurile ar fi altfel. De la preşedinte avem tot mai multe detalii că situaţia se va îmbunătăţi”, a spus Teja, potrivit telekomsport.ro.

Formaţia Dinamo a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Poli Iaşi, în etapa a cincea a Ligii I. Golurile au fost marcate de Breeveld ’22 şi Horşia ’32.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.