Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, a fost supărat la finalul semifinalei de Cupa României cu Universitatea Cluj, meci pierdut joi seara, scor 0-1. Rednic a acuzat arbitrajul lui Horia Mladinovici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am făcut un meci bun. Am dat şi gol. Nu am primit nici un gol. Vorbim de fotbal, de plăcerea fotbalului. Cred că Miron s-a împiedicat de hibrid, de iarba aia hibrid. Era în alergare şi s-a împiedicat singur. A alunecat. Arbitrul a dat un penalti care nu a fost.

Cred că noi meritam să ne calificăm! Păcat! Meciul ăsta a fost decis nu de VAR, ci de arbitru. Că VAR-ul l-a chemat şi i-a spus că există o situaţie. Arbitrul cred că are ceva cu UTA, că înţeleg că a mai avut antecedente. Noi am dat gol, l-a anulat, ei nu au dat gol şi au câştigat.

Am avut ocazii, am avut situaţii, dar nu am reuşit să marcăm. E greu, stress mult, situaţia în care suntem. Nu avem ce să facem, s-a terminat, acum ne gândim la meciul de marţi. Nu am ce să le reproşez băieţilor. Schimbările pe care le-am făcut au fost după ce am discutat cu jucătorii şi i-am întrebat unde dau randamentul maxim. Şi au dat, Ubbink, Roger, Postolache... şi nu Acum suntem obligaţi să câştigăm toate meciurile ca să avem şanse măcar la baraj”, a declarat Mirea Rednic.

Echipa Universitatea Cluj a învins joi, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia UTA Arad şi s-a calificat în finala Cupei României.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.