Tehnicianul echipei PSG, Luis Enrique, a declarat miercuri seară, după câştigarea Cupei Intercontinentale, că nu a mai văzut un portar care să apere la un meci patru penaltiuri, performanţă reuşită de Matvei Safonov în finala cu Flamengo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebat dacă a văzut vreodată un portar care să apere patru lovituri de la 11 metri consecutive, el a răspuns: “Nu, este prima dată când văd un portar care apără patru lovituri de la 11 metri. Dar suntem fericiţi să continuăm să câştigăm trofee şi am meritat să-l câştigăm pe acesta”.

“Este momentul să sărbătorim acest trofeu şi să felicităm pe toată lumea, pe cei care au jucat, pe cei care nu au jucat, şi să ne bucurăm pentru suporterii noştri. Vrem să continuăm să scriem istorie. Dar acum trebuie doar să ne bucurăm de acest moment”, a mai spus tehnicianul.

Performanţa lui Safonov aminteşte de cea a lui Helmut Duckadam, din 1986.

La 7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán, Steaua Bucureşti intra în istoria fotbalului, devenind prima echipă din estul Europei care cucerea cel mai râvnit trofeu din fotbal, Cupa Campionilor Europeni, într-o finală disputată împotriva celor de la FC Barcelona, iar Duckadam intra în Cartea Recordurilor după ce apăra patru lovituri de pedeapsă consecutive.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.