Echipa franceză Olympique Lyon a învins duminică, pe teren propriu, scor 5-4, fornaţia Montpellier, după un thriller hollywoodian. În minutul 54 era 4-1 pentru oaspeţi, iar golul victoriei a fost înscris în minutul 90+10, dintr-un penalti iniţial neacordat de arbitru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A fost spectacol total duminică pe Groupama Stadium, din Lyon. Gazdele au deschis scorul în minutul 30, prin căpitanul Alexandre Lacazette. A urmat însă o cădere inexplicabilă a lyonezilor. Elye Wahi a adus în avantaj oaspeţii, prin două goluri înscrise în minutele 39 şi 40. Montpellier a prins încredere şi în startul reprizei secunde a mai înscris de două ori, prin acelaşi Elye Wahi. Acesta a transformat un penalti în minutul 52, pentru ca în minutul 54 să înscrie al patrulea său gol din acest meci şi, la 4-1 pentru Montpellier, se părea că meciul este jucat. Însă oamenii lui Laurent Blanc nu au renuţat şi Lacazette a redus din diferenţă în minutul 58. În minutul 69 gazdele s-au apropiat la un singur gol, după ce Dejan Lovren a înscris cu o lovitură de cap primul său gol stagional. În minutul 81 Lacazette a marcat golul egalizator făcând 4-4, dar lucrurile nu s-au încheiat aici. La ultima fază a meciului, arbitrul Bastien Dechepy a fost chemat la VAR pentru un fault pe care nu îl văzuse. Julien l-a ţinut pe Lacazette în careul oaspeţilor şi arbitrul a dictat penalti. A transformat tot Lacazette, în minutul 90+10, care a înscris al 24-lea său gol stagional şi al patrulea din meci, aducând o neaşteptată victorie pentru Lyon.

În clasament Olympique Lyon este pe locul 7, cu 56 de puncte, în afara cupelor europene, în timp ce Montpellier se află pe locul 12, cu 43 de puncte.

Într-un alt meci, Auxerre, cu portarul român Ionuţ Radu integralist, a încheiat la egalitate cu Clermont, pe teren propriu, scor 1-1. Toure a deschis scorul pentru Auxerre în minutul 35 şi Khaoui a egalat în minutul 53.

Auxerre este pe primul loc care asigură rămânerea în Ligue 1, 16, cu 34 de puncte.

Rezultate înregistrate duminică, în etapa a 34-a din Ligue 1:

Angers – AS Monaco 1-2; Auxerre – Clermont 1-1; FC Nantes – Strabourg 0-2; Lorient – Brest 2-1; Ajaccio – Toulouse 0-0; Olympique Lyon – Montpellier 5-4.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.