Liga Campionilor: Nu va exista Fan Zone la Paris pentru finala dintre PSG şi Arsenal Londra

Liga Campionilor: Nu va exista Fan Zone la Paris pentru finala dintre PSG şi Arsenal Londra

Primarul Parisului, Emmanuel Gregoire, a anunţat luni că proiectul unui Fan Zone parizian pentru finala Ligii Campionilor, dintre PSG şi Arsenal Londra, nu va fi posibil, din cauza unei concentrări unice de evenimente în acel weekend.

Deşi Emmanuel Gregoire îşi exprimase iniţial sprijinul pentru posibilitatea organizării unei zone a fanilor, imediat după calificarea lui PSG în finala Ligii Campionilor, evenimentele care se vor organiza în capitala Franţei în acel weekend nu vor permite acest lucru. Gregoire a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că nu se va putea organiza Fan Zone: „Am auzit rezervele Prefecturii Poliţiei din Paris şi ştiu că sunt şi cele ale ministrului de interne. Raţiunea mă obligă să le ascult”, a spus primarul Parisului.

Laurent Nunez, ministrul de Interne, fusese într-adevăr mult mai puţin entuziasmat decât Emmanuel Gregoire de ideea deschiderii unei zone pentru fani. „În acel weekend, există o concentrare aproape fără precedent de evenimente. Sunt 80.000 de oameni la Stade de France, la concertul Aya Nakamura, 40.000 la Arena La Défense, la concertul rapperului Damso, 15.000 sau 16.000 la Bercy, la concertul rapperului Bouss, stadionul Parc des Princes va fi probabil deschis pentru transmiterea finalei, iar pe Jean-Bouin va avea loc un meci al echipei Stade Français împotriva lui Bayonne”, a spus Laurent Nunez.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor