Echipa engleză Aston Villa a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia belgiană Club Bruges, în manşa retur a optimilor Ligii Campionilor. Aston Villa s-a calificat în sferturile de finală.
După ce câştigase în Belgia cu 3-1, Aston Villa a mai primit un cadou în minutul 17 al meciului de pe Villa Park: adversarii au rămas în zece după eliminarea lui Kyriani Sabbe, din minutul 17. Totuşi elevii lui , au reuşit să deschidă scorul abia în minutul 50, prin Marco Asensio.
După numai şapte minute Ian Maatsen a făcut 2-0 cu primul său gol marcat pentru echipa engleză, iar în minutul 61 Marco Asensio a reuşit dubla, din pasa lui Rashford şi Aston Villa s-a impus cu 3-0, calificându-se în sferturi cu 6-1 scor general.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.