Echipa Leeds a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-2), formaţia Wolverhampton, în primul meci al etapei a XXX-a a Premier League.
Gazdele au condus cu 2-0, după reuşitele lui Jonny '26 şi Trincao '45+11, apoi au rămas în zece jucători, după eliminarea lui Raul Jimenez, din minutul 53.
Leeds a egalat în patru minute, prin Harrison '63 şi Rodrigo '66, reuşind apoi să dea lovitura prin Ayling, în minutul 90+1.
Oaspeţii iau astfel o importantă gură de oxigen în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Leeds este pe locul 16, cu 29 de puncte, la şapte puncte de Watford, de pe locul 18, primul retrogradabil.
Wolverhampton a ratat ocazia de a urca pe locul 6, de Conference League. "Lupii" rămân pe locul 8, cu 46 de puncte, la două puncte de West Ham United, de pe locul 6. Pe primele două locuri se află Manchester City, 70 de puncte, şi Liverpool, 69 de puncte.




























