Kremlinul a salutat, marţi, apelul preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, de a ridica suspendarea Rusiei din competiţiile internaţionale, în timp ce Kievul a denunţat această declaraţie ca fiind „iresponsabilă”, în plin război în Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rusia şi cluburile sale sunt suspendate din toate competiţiile internaţionale de la începutul ofensivei sale la scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Deşi conflictul este încă în curs, Comitetul Olimpic Internaţional a recomandat recent federaţiilor sportive să autorizeze echipele ruse să participe la competiţii juniori - neprofesioniste.

Într-un interviu acordat Sky News, la întrebarea dacă Rusia ar trebui reintegrată în rândul naţiunilor fotbalistice, Gianni Infantino a răspuns afirmativ. „Trebuie să luăm în considerare acest lucru, cu siguranţă”, a spus el. „Excluderea nu a adus nimic bun, ci a generat doar mai multă frustrare şi ură”, a argumentat Gianni Infantino, adăugând: „Faptul că fetele şi băieţii ruşi pot juca fotbal în alte regiuni ale Europei ar fi un lucru bun”.

„Am văzut aceste declaraţii şi le salutăm”, a reacţionat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat AFP. „Ar fi trebuit să ne gândim la asta de mult timp”, a adăugat el.

Federaţia Rusă de Fotbal a declarat că „susţine pe deplin” poziţia lui Infantino.

La rândul său, ministrul ucrainean al Sportului, Matvii Bidni, a denunţat pe Facebook declaraţiile lui Gianni Infantino ca fiind „iresponsabile, chiar infantile”. „Atâta timp cât ruşii continuă să ucidă ucraineni şi să politizeze sportul, steagul şi simbolurile lor naţionale nu au ce căuta printre oamenii care respectă valori precum dreptatea, onestitatea şi jocul corect”, a subliniat el.

„679 de fete şi băieţi ucraineni nu vor mai putea juca niciodată fotbal – Rusia i-a ucis”, a afirmat pe X şeful diplomaţiei ucrainene, Andri Sibiga.

De la începutul ofensivei ruseşti la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, marea majoritate a sportivilor ruşi şi belaruşi sunt excluşi din majoritatea competiţiilor sportive internaţionale.

În funcţie de disciplină, unii dintre ei sunt acum, treptat, autorizaţi să revină sub steag neutru, dacă nu şi-au manifestat sprijinul pentru ofensiva rusă, aşa cum a fost cazul în câteva discipline la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.