Jucătorii echipei FC Viitorul au primit trofeul Supercupa României, de la directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, sâmbătă, după meciul cu CFR Cluj, scor 1-0, de la Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai întâi au fost premiaţi arbitrii conduşi de Sebastian Colţescu, iar apoi şi-au primit medaliile de finalişti cei de la campioana CFR Cluj.

Jucătorii de la FC Viitorul au fost aplaudaţi de cei de la CFR Cluj, în momentul în care s-au îndreptat spre podiumul de premiere.

Festivitatea de premiere a fost efectuată de selecţionerul naţionalei de tineret, Mirel Rădoi.

Formaţia FC Viitorul, deţinătoarea Cupei României, a câştigat, sâmbătă, Supercupa, impunându-se cu scorul de 1-0 (0-0) în faţa campioanei CFR Cluj, pe stadionul Ilie Oană, din Ploieşti. Pentru echipa constănţeană este primul astfel de trofeu.

FC Viitorul a mai jucat în Supercupă în 2017, dar atunci a pierdut în faţa celor de la FC Voluntari.

Sâmbătă, golul a fost marcat de Andrei Artean, în minutul 86, cu un şut spectaculos din afara careului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.