Jucătorii din NHL, prestigiosul campionat nord-american de hochei pe gheaţă, nu vor merge la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie) după amânările în cascadă ale meciurilor din cauza Covid-19, a anunţat presa americană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

NHL a avut termen până pe 10 ianuarie să se retragă de la Jocurile Olimpice fără să plătească o amendă. Fără superstarurile NHL, afişele turneului olimpic şi-ar pierde mult din strălucire, aşa cum a fost deja şi pentru ultima ediţie, în 2018, la Pyeongchang (Coreea de Sud), câştigată de Rusia.

NHL şi sindicatul jucătorilor ajunseseră anterior la un acord pentru eliberarea jucătorilor pentru următoarele două olimpiade, în 2022 la Beijing şi 2026 la Milano-Cortina d'Ampezzo, dacă pandemia nu va bulversa calendarul campionatului.  Odată cu amânarea Philadelphia-Washington programată marţi din cauza un focar la Capitals, NHL a ajuns la cifra de 50 de jocuri amânate în acest sezon.

Absenţa de la Jocurile Olimpice ar adăuga două săptămâni la calendarul NHL, suficiente pentru a reprograma meciurile amânate, astfel încât fiecare franciză să joace cele 82 de meciuri din sezonul regulat.

Jucătorii NHL au participat la Jocurile Olimpice de iarnă din 1998. În 2018, NHL a refuzat să-şi elibereze jucătorii sub pretextul că piaţa sud-coreeană nu era strategică pentru dezvoltarea sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.