Aproximativ o sută de studenţi au manifestat sâmbătă pe străzile Parisului împotriva rechiziţionării spaţiilor lor de cazare pentru Jocurile Olimpice din 2024, care vor avea loc în această vară, relatează Ouest France.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu evacuărilor": Aproape o sută de studenţi au manifestat în faţa Ministerului francez al Sportului împotriva rechiziţionării spaţiilor de cazare în timpul Jocurilor Olimpice, ei declarându-se "în obscuritate" şi "abandonaţi".

"Oudéa, lCrous nu este al tău!", au scandat studenţii în faţa ministerului condus de Amélie Oudéa-Castera.

lProtestul a avut loc a apelul unui grup numit "La Rescrous" şi al mai multor sindicate, printre care Union étudiante, Unef şi Solidaires.

12 cămine, rechiziţionate

Douăsprezece cămine Crous vor fi rechiziţionate în această vară pentru Jocurile de la Paris. Pe parcursul anului universitar, acestea asigură cazare pentru aproximativ 3 000 de studenţi şi vor fi folosite temporar de pompieri, personal medical, poliţie şi forţele de securitate civilă.

Autorităţile publice estimează că 30% din camere rămân goale în fiecare vară. Într-un "raport de activitate" datat 4 aprilie, Crous a precizat că a trimis un chestionar studenţilor care beneficiază de aceste spaţii de cazare Crous şi că a primit 2 300 de răspunsuri, dintre care 1 448 de cereri de relocare în acest stadiu.

Cei în cauză vor primi o compensaţie de 100 de euro şi două bilete pentru a urmări Jocurile Olimpice. Primele mutări urmează să înceapă săptămâna viitoare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.